Situată într-un cadru geografic deosebit de pitoresc pe Valea Bârgăului, străjuită de cel mai înalt vârf al Muntilor Bârgăului, vârful Heniu, comuna Prundu Bârgăului are o suprafață de peste 611 ha și grupează pe teritoriul ei administrativ două sate: Prundu Bârgăului (reședința comunei) și Susenii Bârgăului.

În partea de nord, comuna Prundu Bârgăului se învecinează cu comunele Ilva Mică și Leșu, la vest cu comuna Josenii Bîrgăului, la sud cu comuna Livezile, iar la est cu comunele Tiha Bârgăului si Bistrița Bârgăului.

Față de comuna Prundu Bârgăului, orașul cel mai apropiat și cu legătură directă de comunicare este municipiul reședință de județ, Bistrița, aflat la 21 de km, iar la 62 de kilometri se află orașul Vatra Dornei.