“Ne bucurăm că am reușit să obținem finanțare pentru realizarea dispensarului medical din Prundu Bârgăului, un obiectiv extrem de important pentru comuna nostră dar și pentru întreaga Valea a Bârgăului. Dispensarul va crește calitatea și accesibilitatea la serviciile medicale, fiind un proiect deosebit și așteptat de întreaga comunitate. Lucrările sunt realizate în poporție de 70% și sperăm să fie gata într-un timp cât mai scurt” spune primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.

Proiectul “Construire dispensar medical în comuna Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud” este realizat printr-o finanțare de la Guvernul României, prin PNDL, și are o valoare contractată de peste 3, 8 milioane de lei.

Dispensarul medical are un regim de înălțime P+1, aici urmând să fie amenajate cabinete medicale pentru medicii de familie, camere de tratament, o farmacie, un laborator de analize medicale, cabinete stomatologice dar și cabinete de ORL și oftalmologie.

Câteva detalii tehnice:
– finanțare Guvernul României prin PNDL
– valoare contractată: 3.869.025.74 lei
– valoare decontată: 3.257.042.59 lei
– valoare rămasă de decontat: 611.983.15 lei
– stadiul execuției: 70%