Investiția, în valoare de de 1.201.225,02 lei, este susținută printr-o finanțare obținută prin Programul Național de Dezvoltare Rurală și urmează să fie realizată până la finalul anului.
“Este vorba despre un nou contract de finanțare, susținut prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, pentru obiectivul de investiții: Extindere și modernizare iluminat public în comuna Prundu Bârgăului. Principalele obiective ale investiției sunt: eficientizarea consumului de energie prin montarea de corpuri de iluminat cu LED, modernizarea punctelor de aprindere, extinderea rețelei de iluminat și creșterea gradului de siguranță în comună” anunță Doru Crișan, primarul comunei Prundu Bârgăului.
Proiectul privind “Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public” prevede montarea a 411 aparate de iluminat noi la care se adaugă încă 82 de aparate existente.
Se vor efectua lucrări de extindere a rețelei, cu montarea în subteran a rețelei de iluminat, montarea a 29 de stâlpi metalici noi și aparate de iluminat noi pe tronsonul de drum național care începe în zona primăriei către Tiha Bârgăului, pe partea dreaptă.
Vor fi păstrate pe poziție 10 aparate de iluminat de generație nouă, tip LED, și alte 72 vor fi relocate.
Pe stâlpii existenți și pe cei nou proiectați vor fi montate în total 493 de aparate de iluminat tip LED. De asemenea, va fi montat și un sistem de telegestiune/DIMMING care deservește sistemul de iluminat de pe drumul național 17.