Una dintre cele mai aglomerate zone din comuna Prundu Bârgăului are de acum un parking modern unde proprietarii de autoturisme pot să își parcheze mașinile fără a mai îngreuna traficul din zonă.

Construit în zona blocurilor RAAL, unde, până recent existau garaje din lemn și diferite anexe, noul parking auto este unul modern, cu o suprafață de peste 2.400 m².

“Am reușit să dăm o altă imagine zonei. Înainte era plină de garaje și anexe, era o zonă aglomerată și nu avea un aspect urbanistic plăcut. Am reușit să demolăm anexele și garajele și am construit, anii trecuți, alte garaje pentru a avea o imagine unitară a zonei. Acum am finalizat și parking-ul auto. Am realizat și o serie de lucrări de reamenajare urbanistică a zonei, am modernizat și amenajat accesul pietonal și dar și locul de joacă pentru copii” spune primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.

Proiectul are o valoare de 1,3 milioane de lei și a fost realizat din bugetul propriu al Primăriei Prundu Bârgăului.